Ibogaină

01. Introducere 02. Psihofarmacologie 03. Mod de administrare și doze 04. Efecte 05. Toleranță, toxicitate și dependență 06. Reacții adverse 07. Cercetare 08. Legalitate 09. Bibliografie/Curiozități

Disclaimer

Acest text are drept scop prezentarea științifică a ibogainei, alături de utilizările sale în practica medicală curentă și în cercetare.

Introducere

Ibogaina este o substanță psihedelică naturală ce aparține clasei triptaminelor. Se găsește preponderent în rădăcina unor plante din familia Apocynaceae precum Tabernanthe iboga, Voacanga africana și Tabernaemontana undulata. Tabernanthe iboga este un arbust ce prezintă cel mai crescut conținut de substanță activă – ibogaina, în special în rădăcină, motiv pentru care este cunoscută drept planta de iboga.

De menționat că planta de iboga conține nu doar ibogaină, ci și alte numeroase substanțe alcaloide al căror efect nu este complet cunoscut, precum tabernantina. Ibogaina este un alcaloid izolat din planta de iboga și folosit cu precădere în patologia psihiatrică a adicțiilor. Actualmente, ibogaina este sintetizată și în laborator, pentru o apreciere cât mai exactă a dozelor.

De-a lungul istoriei, ibogaina a fost folosită de către popoarele indigene din vestul Africii Centrale în ritualuri religioase, spirituale și de vindecare, dar și pentru a combate oboseala, foamea și setea.

Cercetările privind efectele și utilizarea ibogainei în practica medicală curentă au început în anii 1900 în Franța, unde a fost și utilizată ca un stimulent neuromuscular sub numele de Lambarene. Ulterior, dr. Howard Lotsof a cercetat efectele anti-adictive ale substanței, în special în adicția la heroină, fiind recunoscut drept pionier al descoperirii acestor efecte.

La momentul actual, cercetările privind utilizarea ibogainei în adicții sunt în curs de desfășurare, cu rezultate promițătoare. Țări precum Canada, Mexic, Portugalia sau Țările de Jos au legalizat folosirea ibogainei ca agent adjuvant al psihoterapiei în clinici de tratament pentru adicția la heroină și la alte substanțe psihoactive precum cocaina sau alcoolul.

Psihofarmacologie

Ibogaina interacționează cu diferite sisteme de receptori și neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos central. Prezintă o afinitate crescută față de receptorul opioid sigma-2, dar interacționează și cu ceilalți receptori opioizi, receptorii serotoninergici 5HT-2A și 5HT3, receptorii nicotinici, receptorii de glutamat NMDA și transportorii de dopamină, acetilcolină și serotonină.

Odată pătrunsă în organism, ibogaina este rapid metabolizată în noribogaină, sub acțiunea unor enzime specifice. Procesul de metabolizare urmează circuitul enterohepatic, desfășurându-se într-o primă fază la nivel intestinal și ulterior în ficat.

Grupul specific de enzime care metabolizează ibogaina este implicat și în metabolismul altor substanțe precum unele antidepresive, unele antipsihotice, medicamentele antiaritmice, unele antihistaminice, medicația HIV, medicația antifungica și altele. Asocierea cu aceste substanțe poate cauza complicații cardiovasculare grave, chiar letale, necesitând screening atent și servicii medicale de prim ajutor la îndemână.

Mod de administrare și doze

Principalul mod de administrare al ibogainei este cel oral (per os), fie sub formă de pulbere dizvolată în apă, fie mai nou sub formă de comprimate semi-sintetice. Dozele folosite în clinicile de tratament pentru adicția la heroină, cocaină și alte substanțe psihoactive variază între 15-20 mg/kg corp.

În vestul Africii Centrale (Cameroon, Gabon, Congo) încă se practică ritualuri religioase, spirituale și de vindecare în care se folosește un amestec din planta iboga, care conține nu doar ibogaină, ci și alte substanțe precum tabernantina, al căror efect nu este încă descris în literatura de specialitate.

Efecte

Efectele ibogainei sunt datorate multiplelor interacțiuni ale sale cu diferite sisteme de receptori și neurotransmițatori:

afinitatea față de receptorii opioizi (sigma-2 în special, dar și u și k)
afinitatea față de receptorii serotoninergici ( 5HT-2A, 5HT3)
interacțiunea cu sistemele de transport ale dopaminei, acetilcolinei și serotoninei, cât și cu receptorii nicotinici sau receptorii de glutamate – NMDA

Ca în cazul oricărei substanțe psihedelice, efectele sunt dependente de doză, modalitatea de administrare, starea fizică și psihică a individului, contextul și scopul (intenția) pentru care este administrată.

Efectele ibogainei pot dura până la 24 de ore sau chiar mai mult. În literatura de specialitate, aceste efecte sunt descrise sub forma a 3 etape:

Etapa I – faza acută începe în 1-3 h de la ingestie și poate dura până la 4-8 h. Pe parcursul acestei faze apar atât efecte senzoriale și psihologice, cât și cele somatice.
1. Intensificarea percepției culorilor, sunetelor, gustului, mirosului sau senzațiilor corporeale (kinestezice), intense imagini vizuale kaleidoscopice
2. Iluzii, pseudohalucinații (vizuale, auditive, gustative, olfactive, kinestezice)
3. Intense experiențe hipnagogice („waking dream experience”)
4. Însușirea unui mod de gândire mai puțin abstract, a unor perspective neobișnuite asupra lumii sau chiar a unor sentimente de transcedență
5. Modificarea percepției asupra propriului corp
6. Distorsionarea spațiului și timpului
7. Modificarea tranzitorie a funcțiilor psihomotorii (coordonare, timp și viteză de reacție)
8. Efecte somatice: greață, vărsături, xerostomie (senzația de gură uscată), creșterea frecvenței cardiace, creșterea tensiunii arteriale, ritm cardiac neregulat, dilatarea pupilelor, deshidratare, constipație/diaree, spasme sau contracturi musculare
Etapa II – faza de reflecție – începe la aproximativ 4-8 h de la ingestie și poate dura până la 18-20 de h. Pe parcursul acestei faze efectele psihologice/senzoriale și somatice descrise în faza acută sunt mai puțin intense și sunt însoțite de:
1. Retrăirea anumitor experiențe biografice semnificative pentru individ
2. Creșterea capacității de introspecție, retrospecție, mindfulness
3. Creșterea empatiei, afectivității, creativității
4. Efecte transpersonale, interconectivitate, dizolvarea ego-ului
Etapa III – faza reziduală – începe la aproximativ 18-20 de h de la ingestie și poate dura până la 2-3 zile. Pe parcursul acestei faze, efectele descrise în primele doua faze se remit progresiv, însă creșterea capacitații de introspecție, retrospecție, mindfulness poate persista zile, săptămâni sau chiar mai mult.

Toleranță, toxicitate și dependență

Ibogaina este considerată o substanță non-adictivă, cu un potențial scăzut de abuz. În literatura de specialitate sunt descise foarte puține cazuri de consum recreațional.

Din punct de vedere al toxicității, ibogaina este o substanță cardiotoxică și necesită un screening cardiologic atent înaintea administrării. Pe fondul unor patologii cardiace preexistente (tulburari de ritm și de conducere, hipertensiune arterială necontrolata și altele), consumul de ibogaină poate fi fatal prin decompensarea acestora. În literatura de specialitate sunt descrise cazuri de deces ca urmare a consumului de ibogaină, acestea fiind în strânsă legatură în special cu patologii cardiace preeexistente, dar și cu administrarea concomitentă de antidepresive, antiaritmice sau antipsihotice.

Reacții adverse

Reacțiile adverse sunt dependente de doză și starea fizică și psihică a individului, fiind împărțite în reacții adverse psihologice/senzoriale și somatice.

Cele mai periculoase reacții adverse care pot să apară sunt cele cardiovasculare, precum creșterea marcată a frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale, tulburări tranzitorii de ritm sau conducere – aritmii etc. Pe fondul unor patologii cardiace preexistente, aceste reacții adverse pot fi fatale.

Alte reacții adverse comune consumului de ibogaină sunt greața, vărsăturile, xerostomia (senzația de gură uscată), vărsăturile, sincopa, contracturile musculare sau convulsiile. Tranzitor, pot sa apară și reacții adverse psihologice/senzoriale precum anxietatea marcată, atacurile de panică sau paranoia.

Cel mai bun mod de a evita apariția reacțiilor adverse grave este screeningul atent al stării somatice și psihice a individului. Totuși, în cazul apariției acestor reacții adverse, mai ales cele cardiovasculare, suportul medical capătă caracter urgent.

Cercetare

La momentul actual, există diverse studii de cercetare finalizate/în desfășurare privind potențialul terapeutic al ibogainei în diverse patologii, ca agent adjuvant al psihoterapiei, cu rezultate promițătoare. Efectuarea unui screening atent atât somatic (în special cardiovascular), cât și psihic, face parte din conduita terapeutică a administrării ibogainei.

Ibogaina este folosită cu precădere în adicția la heroină, ca agent adjuvant al tehnicilor de psihoterapie, existând diverse studii care demonstrează beneficiile acesteia atât în întreruperea consumului, cât și în menținerea abstinenței.

În ultimii ani, se cercetează și efectul anti-adictiv al ibogainei în dependența la alcool, cocaină sau amfetamine.

Țări precum Canada, Mexic, Portugalia sau Țările de Jos au legalizat folosirea ibogainei în clinici de tratament al adicțiilor, rezultatele prezentate până în momentul de față fiind satisfăcătoare.

Legalitate

În momentul de față, legistlația privind atât posesia, comercializarea și consumul, dar și utilizarea ibogainei în practica medicală curentă diferă în funcție de țară. În SUA, aceasta este interzisă, fiind considerată o substanță de mare risc; folosirea sa în studii de cercetare fiind reglementată de fiecare stat în parte. În schimb, în țări precum Brazilia, Canada, Mexic, Africa de Sud, Noua Zeelanda sau Țările de Jos sunt permise atât folosirea ibogainei în practica medicală curentă, dar și posesia, comercializarea și consumul substanței.

În România, legistlația este neclară în legătură cu comercializarea, posesia și consumul substanței – ibogaina nu este listată în niciun tabel al Convenției Asupra Substanțelor Psihotrope. Folosirea sa în studii medicale necesită aprobări și reglementări.