Disclaimer

Psilocibina este o substanță listată în Tabelul I al Convenției Substanțelor Psihotrope; comercializarea, posesia și uzul substanței sunt strict interzise. Acest text are drept scop prezentarea științifică a psilocibinei, precum și prezentarea cercetărilor legate de uzul acesteia în patologia psihiatrică.

Introducere

01

Psilocibina este o substanță psihedelică clasică, ce aparține familiei triptaminelor, produsă de peste 200 de specii diferite de ciuperci, genul “Psilocybe” fiind considerat a fi cea mai potentă specie. 

Ciupercile halucinogene se bucură de o istorie bogată, existând dovezi arheologice ale folosirii acestora în ritualuri de vindecare și în ceremonii religioase/spirituale încă din anul 5000 I.Hr. 

În anul 1957, chimistul elvețian Dr.Albert Hofmann izolează și determină structura a doi compuși psihoactivi ai ciupercilor halucinogene, psilocibina și psilocina, iar în 1958 este creat primul compus sintetic pe bază de psilocibină, comercializat ulterior de către laboratoarele Sandoz sub numele de “Indocybin”

Odată cu descoperirea lui Hofmann, interesul asupra ciupercilor halucinogene și compușilor psihoactivi derivați din acestea este în creștere, atât în scop de cercetare, cât și în utilizarea acestora în practica medicală ca agenți terapeutici în diferite patologii ale sănătății mentale. 

În anul 1970, prin decretul semnat de președintele Nixon – “Controlled Substance Act”, psilocibina și psilocina sunt interzise în SUA, cercetările și uzul în practica medicală curentă fiind oprite. Ulterior, în cadrul Convenției Substanțelor Psihotrope a ONU din anul 1971, psilocibina și psilocina sunt listate în Tabelul I al drogurilor de mare risc, comercializarea, posesia și uzul acestora fiind interzise, iar cercetările scăzând dramatic. 

În anii următori, interesul asupra înțelegerii efectelor neuropsihiatrice ale compușilor psihoactivi din ciupercile halucinogene și asupra potențialului lor terapeutic s-a menținut, deși la un nivel scăzut, datorită multor pioneri ai cercetării psihedelice, precum Terence McKenna, Albert Hofmann, Alan Watts, Dennis McKenna, Stanislav Grof sau Timothy Leary

 Însă în ultimii 20 de ani, cercetările au fost reluate și tot mai multe studii atestă potențialul folosirii psilocibinei și psilocinei în diferite patologii ale sănătății mentale precum depresia, tulburările anxioase, dependența la alcool sau tutun, tulburările obsesiv-compulsive, dar și în cefalee sau ca agenți potenți ai stimulării neuroplasticitatii cerebrale.

Psihofarmacologie

02

În formă pură, psilocibina se prezintă că o pudră albă cristalină, solubilă în apă și insolubilă în majoritatea solvenților organici, sensibilă la lumină și temperaturi înalte. 

Psihofarmacologia psilocibinei este complexă, iar la momentul actual mecanismul de acțiune, cinetica și dinamica acesteia nu sunt complet cunoscute. 

Odată pătrunsă în organism, psilocibina este rapid metabolizată în metabolitul său activ – psilocina, printr-un proces de defosforilare oxidative (proces prin care molecula de psilocibină este scindată în psilocină si alți compuși reacție), mediat de un complex de enzime (fosfataza alcalină și alte esteraze non-specifice), la nivelul tubului digestiv, cu precădere în mucoasa intestinală. Ulterior, psilocina urmează circuitul enterohepatic, fiind metabolizată la nivelul ficatului în diferiți compuși, eliminați predominant prin urină (65-70%), dar și prin bilă și materii fecale într-o proporție mai redusă. Psilocin-O-glucuronid este principalul metabolit eliminat prin urină, putând fi detectat în aceasta până la 7 zile. 

Se consideră că efectele psihoactive ale psilocibinei sunt datorate metabolitului său activ – psilocina, care acționează drept agonist (stimulant) al receptorilor serotoninergici 5-HT2A, 5-HT2C și 5-HT1A de la nivelul cortextului cerebral și talamusului. Spre deosebire de dietilamida acidului lisergic (LSD), psilocina nu prezintă afinitate față de receptorii dopaminergici și ar putea influența sistemul adrenergic doar la doze foarte ridicate. Agonismul față de receptorul serotoninergic 5-HT2A este responsabil de efectele psihoactive ale substanței, acțiunea asupra celorlalți receptori (5-HT2C, 5-HT1A) fiind incomplet cunoscută.

Mod de administrare și doze

03

Psilocibina se găsește în peste 200 de specii de ciuperci, fiecare specie cuprinzând multe alte subspecii. Procentul de substanță psihoactivă și potența acesteia variază nu numai în funcție de specie, cât și de subspecie și condițiile de mediu, astfel fiind greu de cuantificat dozajul și efectul asociat. Genul “Psilocybe” este considerat a fi cea mai potentă specie de ciuperci halucinogene, Psilocybe cubensis fiind cea mai întâlnită subspecie. 

Modul de administrare este cu precădere cel oral, sub forma de ingestie. Cel mai frecvent, ciupercile sunt ingerate în formă uscată sau deshidratată, dar acestea pot fi consumate și proaspete sau prin intermediul ceaiurilor, prăjiturilor sau altor preparate. 

În termeni generali, și cu precădere în cazul “Psilocybe cubensis”, dozele variază intre 0,25 și 5 grame. În cazul ingestiei post repaus digestiv (pe stomacul gol) primele efecte apar după 20-60 de minute, atingând un potențial vârf al experienței psihedelice în 2-3 h, cu o durată totală de până la 6-8 h.

Efecte

04

Psilocibina, prin acțiunea sa agonistă (stimulantă, excitatorie) asupra receptorilor serotoninergici (în special asupra subtipului 5-HT2A) modifică profund percepția, starea de conștiință și procesele cognitive. 

Efectele sunt dependente de specia, subspecia și condițiile de mediu în care a crescut ciuperca, precum și de doză, modalitatea de administrare, starea fizică și psihică a individului, contextul și scopul (intenția) pentru care aceasta este (auto) administrată. Acestea se pot împarți în:

Efecte somatice
  • Dilatarea pupilelor (midriază)
  • Creșterea frecvenței cardiace (tahicardie) și a tensiunii arteriale
  • Creșterea frecvenței respiratorii (tahipnee)
  • Creșterea temperaturii corporale (hipertermie)
  • Transpirație abundentă (diaforeză)
  • Hipersalivație
  • Greață și vărsături
  • Slăbiciune musculară, fatigabilitate
  • Amplificarea anumitor reflexe
  • Pierderea tranzitorie/temporară a controlului urinar datorita slăbiciunii musculare
  • Xerostomie (gură uscată)
  • Foarte rar pot să apară scăderea frecvenței cardiace (bradicardie), scăderea frecvenței respiratorii (bradipnee), tremor tranzitoriu, sincopă sau ataxie (lipsa tranzitorie a coordonării și a controlului muscular)
Efecte senzoriale și psihologice
  • Intensificarea percepției culorilor, sunetelor, gustului, mirosului, senzațiilor corporale (kinestezice); intense imagini vizuale kaleidoscopice (“care își schimbă mereu forma și culoarea”)
  • Iluzii, pseudohalucinații/halucinații (vizuale, auditive, gustative, olfactive, kinestezice) sau experiențe hipnagogice
  • Intensificarea experiențelor emoționale: euforie, disforie, tristețe, anxietate, plâns facil, schimbări bruște ale dispoziției
  • Distorsionarea spațiului și a timpului
  • Retrăirea anumitor evenimente biografice semnificative pentru individ
  • Creșterea empatiei, afectivității, creativității
  • Creșterea capacității de introspecție, retrospecție, mindfulness
  • Însușirea unui mod de gândire mai puțin abstract, a unor perspective neobișnuite asupra lumii sau chiar a unor sentimente de transcendență
  • Efecte transpersonale, interconectivitate, dizolvarea ego-ului
  • Alterarea funcțiilor psihomotorii (coordonare, timp de reacție)
Modificări biochimice
  • Hiperglicemie tranzitorie
  • Scăderea tranzitorie a clearance-ului la creatinină
Modificări neuroimagistice
  • Creșterea frecvenței undelor de tip alfa la nivelul EEG (electroencefalogramei)
  • Amplificarea conexiunilor neuronale între zone din creier izolate în starea normală de conștiență și suprimarea “default mode network” observabile prin tehnici imagistice de rezonanță magnetică

Toleranță, toxicitate și dependență

05

Toate substanțele psihedelice, inclusiv psilocibina, sunt considerate substanțe non-adictive, cu un potențial scăzut de abuz. 

Nu există cazuri documentate de adicție la substanțele psihedelice și nici de apariție al sevrajului fizic sau psihic după întreruperea consumului. 

Din punct de vedere al toxictății, în cee ace privește psilocibina, nu s-a stabilit doza letală (DL50), până în acest moment neexistând niciun caz documentat de deces indus de consumul acesteia

Psilocibina este o substanță față de care organismul dezvoltă rapid toleranță, imediat după ingestie. Sunt necesare aproximativ 3-7 zile zile pentru ca nivelul toleranței să revină la valoarea de bază. Toleranța dobândită este de tip încrucișat față de toate celelalte substanțe psihedelice – după ingestia psilocibinei, în următoarele 3-7 zile, consumul oricărei alte substanțe psihedelice va avea efecte atenuate.

Reacții adverse

06

Reacțiile adverse sunt dependente de doză și starea fizică și psihică a individului, fiind reprezentate atât de posibile reacții adverse psihologice, cât și somatice. 

La doze crescute, pot sa apară reacții adverse psihologice tranzitorii, precum anxietatea marcată, paranoia, atacurile de panică sau elemente ce ar putea fi încadrate în diagnosticul tulburării psihotice acute. În sfera reacțiilor adverse somatice, cel mai frecvent pot să apară greața, vărsăturile, creșterea frecvenței cardiace și respiratorii, creșterea tensiunii arteriale și xerostomia (“gura uscată”). Foarte rar pot să apară scăderea frecvenței cardiace și respiratorii, sincopa, tremorul sau convulsiile.

În cazul apariției și persistenței acestor simptome, suportul medical capătă caracter urgent. Benzodiazepinele (alprazolam/diazepam), sau în cazuri extreme unele antipsihotice precum quetiapine, sunt menționate în literatura de specialitate ca agenți potenți folosiți în tratamentul acut al reacțiilor adverse psihologice mai sus menționate. Hidratarea corespunzătoare și antiemeticele sunt recomandate în cazul apariției reacțiilor adverse somatice (greața, vărsăturile, gura uscată – xerostomia)

Cercetare

07

La momentul actual există diverse cercetării finalizate/în desfășurare privind potențialul terapeutic al psilocibinei în diferite patologii, ca agent adjuvant al psihoterapiei, dar nu numai. 

Legalitate

08

În urma Convenției Substanțelor Psihotrope a Organizației Națiunilor Unite din anul 1971, comercializarea, posesia și uzul psilocibinei sunt strict interzise în majoritatea statelor din Europa; substanță este listată în Tabelul I al convenției mai sus menționate, fiind considerată cu risc deosebit de periculos. Aceleași restricții sunt întâlnite și în SUA, Australia, Noua Zeelanda sau Asia. 

Folosirea psilocibinei în scop medical sau de cercetare este reglementată în funcție de legistlatia fiecărui stat. 

În țara noastră nu există indicații ale folosirii psilocibinei în practica medicală curentă. Utilizarea acesteia în scop de cercetare este posibilă, fiind necesare diferite aprobări și reglementări.

Bibliografie/Curiozități

09