BEA APĂ



CE ESTE DESHIDRATAREA
Deshidratarea este lipsa apei din organism. Aceasta apare atunci când aportul de fluide și apă este insuficient pentru ca organismul să își poată îndeplini funcțiile normale. Dacă fluidele pierdute nu sunt înlocuite, intervine deshidratarea. Acest lucru poate avea efecte negative asupra performanțelor fizice și asupra stării de sănătate.


DE CE TREBUIE SĂ BEI APĂ
Apa este viață! Mai mult de jumătate din corpul tău înseamnă apă. Dacă această cantitate scade, funcțiile corpului tău își încetinesc activitatea. Bea apă pentru a putea petrece în voie.

Hidratarea optimă a organismului ajută inima să pompeze mai ușor sângele către mușchi și organe, permițând astfel acestora să funcționeze eficient.
Apa este sursă de energie! Hidratează-te pentu a avea energia necesară distracției și petrecerii.

Apa ajută la eliminarea toxinelor din corp. Dacă mănânci neregulat, consumi substanțe psihoactive și nu te odihnești suficient, este bine să bei apă pentru a elimina toate substanțele nefolositoare acumulate în organism.


CÂND ȘTII CĂ ESTE CAZUL SĂ BEI APĂ
Bea apă atunci când ai senzația de gură uscată și o stare generală de sete. Amintește-ți că trebuie să consumi apă în fiecare zi.

Dacă dansezi de ceva timp, amintește-ți că trebuie să te hidratezi. Din cauza mișcării, temperatura corpului va crește și nu îți dorești să te simți rău tocmai din cauza deshidratării.

Bea apă moderat după ce ai consumat substanțe psihoactive sau alcool. Ele dezhidratează și va trebui să înlocuiești cantitatea de apă pieruta cu o rezervă nouă și proaspătă.
 
  



Băuturile carbogazoase nu țin loc de apă. Acestea nu ajută deloc la hidratatarea organismului tău. Bea apă la un interval scurt după ce ai consumat aceste lichide, pentru a te menține hidratat.

Nu încerca să economisești bani cu gândul că mai bine iei „ceva de băut” decât „să dai banii pe apă”. Ai nevoie să bei apă pentru a fi în formă.

APA ȘI SUBSTANȚELE
Bea apă în timpul sau după ce consumi alcool. Astfel mahmureala de a doua zi  nu va mai fi la fel de neplăcută.

Unele substanțe psihoactive îți pot crea senzația de sete și vei fi tentat să bei o cantitate mare de apă. Chiar și în cazul de față, consum-o cu moderație.

Consumul de substanțe psihoactive provoacă deshidratare, ce apare sub influența multor substanțe în mod deosebit stimulante – amfetamină, methamfetamina, 2-AI, cocaină, MDMA etc. Hidratează-te pentru a evita problemele de sănătate ce pot apărea după.


INTOXICAREA CU APĂ
Intoxicarea cu apă este extrem de periculoasă, uneori chiar fatală. Este foarte important ca atunci când deshidratarea apare ca urmare a consumului de substanțe, să te asiguri că nu bei apă în exces. Acest lucru poate duce la intoxicarea cu apă.
Poți evita ușor acest lucru consumând apă în cantități mici, cu o medie de 500 ml la 1 oră.


DISTREAZĂ-TE, BEA APĂ, MĂNÂNCĂ, DORMI!

MANÂNCĂ



DE CE TREBUIE SĂ MĂNÂNCI
Hrana este necesară pentru susținerea vieții. Trebuie să mănânci pentru a supraviețui. La fel ca apa și odihna, hrana este o necesitate vitală a oricărui organism. Mănâncă pentru a trăi!

Când ești la petrecere, amintește-ți că îți vei consuma energia rapid prin dans. De aceea este necesar să mănânci. Să îți recapeți puterile. Ai putea rezista fără mâncare aproximativ două săptămâni. Dar nu te baza pe asta! Depinde de la om la om.
Dacă nu mănânci cât, cum și ce trebuie, este posibil să ai parte de stări neplăcute.

MÂNCAREA ȘI SUBSTANȚELE
Unele substanțe îți vor tăia pofta de mâncare, altele ți-o vor induce. Indiferent dacă stai nemâncat sau dacă mănânci prea cu poftă, ai grijă să nu exagerezi.

Consumul de substanțe psihoactive poate avea urmări asupra sănătății tale dacă organismul tău nu este hrănit corespunzător. Acestea îți vor consuma energia rapid, iar tu va trebui să mănânci pentru a te reface.

Consumul de alcool pe stomacul gol îți poate induce starea de beție mult mai rapid. Astfel crește riscul ca mahmureala de după să fie mai greu de suportat.


SFATURI CU FOLOS

Mănâncă cu 2 ore înainte de petrecere. Alege să mănânci relaxat, acasă sau într-un loc liniștit. Încearcă să iei la tine un baton de ciocolată sau ceva dulce. Dacă trece prea mult timp de când știi că ai mâncat ultima dată, fă un efort și gustă măcar ceva de care îți este poftă.

Evită să mănânci pe săturate și apoi să dansezi. Mănâncă suficient cât să nu îți afecteze buna-dispoziție și cheful de distracție.

Nu uita să mănânci! Este vital să te hrănești. Ca tu să ai energie suficientă pentru a petrece este nevoie să te hrănești în fiecare zi.


DISTREAZĂ-TE, BEA APĂ, MĂNÂNCĂ, DORMI!

DORMI


CE ESTE SOMNUL
Somnul este o stare fiziologică. Principala funcție a somnului este aceea de refacere a organismului. Ai nevoie de aproximativ 7-8 ore de somn zilnic. Un somn neregulat sau insuficient poate deveni sursa anumitor afecțiuni.

Somnul este necesar pentru fiecare dintre noi. În somn au loc procese active care, în mod evident, sunt folosite pentru repararea și regenerarea întregului organism.


DE CE TREBUIE SĂ DORMI
Hrana și apa te mențin în viață în aceeași măsură în care și somnul o face. Trebuie să dormi în primul rând pentru a-ți odihni corpul și mintea. Somnul este un proces firesc ce trebuie respectat pentru a putea funcționa fizic.

Somnul îmbunătățește memoria. Este important să dormi pentru ca gândurile tale să poată fi reorganizate și păstrate pentru o nouă zi. Când vei petrece 2-3 zile la rând, ar fi păcat să nu-ți poți aminti mai nimic din pricina lipsei somnului.

Nu vrei să pierzi nimic din ce se întâmplă la petrecere, dar nu vrei nici să te alegi cu probleme de sănătate. Mișcarea, zgomotul, luminile, consumul de substanțe și chiar părăsirea obiceiurilor zilnice, împreună și în exces, pot provoca senzații nedorite.

CÂND ȘTII CĂ ESTE CAZUL SĂ DORMI
Dacă după mai multe ore nedormite și de petrecere continuă nu simți nevoia să dormi, totuși încearcă să te retragi și să tragi un pui de somn. Culcă-te atunci când devi incoerent în limbaj, când te simți amețit sau ești dezorientat. Deși această stare te trimite cu gândul că ar putea fi un efect al unei substanțe pe care ai consumat-o, amintește-ti că și lipsa somnului provoacă neplăceri.
  
 


La festival, ziua este moment de leneveală sau de participat la diverse activități. Dacă pentru somn ai nevoie de liniște, poți alege acel moment în care volumul boxelor a scăzut, spre dimineață când petrecerea din ziua anterioară a luat sfârsit. Iar dacă zgomotul și agitația nu sunt pentru tine o problemă, poți dormi absolut oricând.

După un party de o noapte în oraș, du-te acasă. Dacă simți încă vibe-ul petrecerii, ascultă un mix chill, trage jaluzelele și încearcă să dormi. Așa vei avea energie și pentru următorul party.


CE POATE PROVOCA LIPSA SOMNULUI
Poate avea urmări asupra stării tale de sănătate și scade apetitul sexual.
Pot apărea evenimente imprevizibile în timpul petrecerii sau după aceasta. De la evenimente banale până la accidente rutiere care pot însemna vieți. Un corp și o minte neodihnite nu se pot conecta și concentra pentru a face treabă bună.

SOMNUL ȘI CONSUMUL DE SUBSTANȚE
Sunt substanțe psihoactive despre care se știe că îți inundă corpul și mintea de energie. Această energie va fi consumată, de obicei, prin dans. Mișcarea continuă suprasolicită organismul, iar consumul de substanțe poate da impresia de energie nesfârșită. Fii conștient că ai nevoie de somn pentru a putea petrece în acest ritm! Deși consumul de substanțe îți poate afecta somnul, încearcă totuși să dormi!

DISTREAZĂ-TE, BEA APĂ, MĂNÂNCĂ, DORMI!

PROTEJEAZĂ-ȚI AUZUL



CUM SĂ ÎȚI PROTEJEZI AUZUL LA PETRECERI?
Dacă îti plac muzica și dansul și adori să stai în aproprierea boxelor și a pupitrului dj-ilor pentru o atmosferă mai intensă, noi îți propunem să îți protejezi auzul folosind dopurile pentru urechi.

DE CE SĂ FOLOSEȘTI DOPURI PENTRU URECHI LA FESTIVAL?
Auzul este sensibil la zgomote puternice. Câteva ore petrecute ascultând muzica la intensitate mare îți pot afecta auzul. Începi prin a simți un zgomot permanent sau temporar în urechi – tinitus. Îți pierzi abilitatea de a auzi clar.

Odată afectat auzul, vei avea dificultăți în a comunica cu altcineva. Vei avea impresia că acea persoană bolborosește sau că vorbește prea repede și vei fi nevoit să îi ceri să repete fiecare cuvânt.


AI GRIJĂ!
Nivelul sunetelor din boxe poate depăși 115 decibeli, iar acest lucru îți poate afecta auzul în câteva minute.
Să dansezi în fața boxei este riscant. Stai la o distanță de minim 3 metri față de boxe.
Ia pauze de câte 10-30 de minute în locuri mai liniștite.

CUM FOLOSEȘTI DOPURILE DE URECHI
Modelează dopul cu degetele pentru a-i da o formă îngustă.
În timp ce ții dopul apăsat, introdu-l în canalul auditiv.
În câteva secunde dopul se va ajusta după forma canalului auditiv.

Gata! ☺

SAFE SEX



DESPRE O VIAȚĂ SEXUALĂ CU MAI PUȚINE RISCURI
Să cunoști oameni care-ți plac, împreună cu deschiderea către experiențe sexuale, sunt parte din motivele obișnuite pentru care mergi la o petrecere sau la un festival, să fim sinceri. Dar nu mulți sunt conștienți de riscurile care vin odată cu aceste lucruri firești și plăcute.


CARE SUNT RISCURILE UNEI VIEȚI SEXUALE NEPROTEJATE
Sunt câteva riscuri pe care este bine să le iei în considerare când te angajezi în activitatea asta, cum ar fi:
  • Contactarea unor boli cu transmitere sexuală – BTS, precum herpes, HIV, hepatita C sau B
  • Sarcini neplanificate sau nedorite

CUM TE POȚI FERI DE ELE?
Folosește prezervativul ca să rămâi în siguranță!

DE CE SĂ FOLOSEȘTI PREZERVATIVUL?
  • Prezervativul te protejează de majoritatea bolilor cu transmitere sexuală, cu o rată mare de eficacitate
  • Este ușor de folosit, foarte comod și la îndemână, și este absolut necesar dacă vrei să faci sex cu o persoană nouă
  • Nu vrei să ai un copil în curând? Atunci folosește prezervativul. Este mai ușor să previi acum decât să-ți faci griji mai târziu
  • În cele din urmă, distrează-te în SIGURANȚĂ!


BTS SE TRANSMIT:
  • Prin raport sexual: penetrare vaginală, anală și orală fără protecție
  • Prin sânge – folosirea la comun a seringilor și a altor materiale de uz personal ascuțite, care conțin urme de sânge (inclusiv sânge menstrual)
  • De la mamă la copil în timpul sarcinii, nașterii sau prin lactație
  • Sarcini neplanificate sau nedorite

BTS NU SE TRANSMIT PRIN:
  • Intermediul salivei, transpirației, lacrimilor și urinei
  • Folosirea aceluiași pat, prin împărțirea mâncării sau utilizarea aceluiași WC
  • Conviețuirea alături de o persoană infectată
  • Înțepătura de țânțar sau a unei altei insecte



IUBIREA, ALINTUL, MÂNGÂIEREA, JOACA NU SUNT UN RISC PENTRU TRANSMITEREA BTS!
Acest site folosește cookies!