COCAINA
De peste o mie de ani, indingenii din America de Sud au mestecat frunze de Erythroxylon coca. Cocaina este al doilea cel mai popular drog recreațional ilegal, după canabis. Cocaina creează o mare dependență, este un drog stimulant și psihoactiv. Cocaina poate fi fumată, prizată sau injectată. Mai este cunoscută și sub denumirea de ”cox” sau “coca”.
CE EFECTE ARE COCAINA?
Cel mai folosit termen care să descrie senzația utilizării este euforia. Această avalanșă de plăcere poate dura de la câteva minute până la o oră, în funcție de metoda de administrare. Cei mai mulți utilizatori simt o senzație de bună stare, confort, energie puternică și nivele supraomenești de încredere și invincibilitate. Efectele asupra corpului sunt: creșterea ritmului cardiac, scăderea apetitului, lipsa senzației de somn, energie crescută și apetit sexual crescut. Gura uscată, temperatura mai mare a corpului și presiunea arterială sunt alte efecte pe care un utilizator le poate resimți.
CE TREBUIE SĂ ȘTII DACĂ ALEGI SĂ CONSUMI COCAINĂ
- Cocaina te va face să te simți că ești în vârful lumii, foarte conștient și încrezător. Ai grijă să nu devii prea încrezător și nu-ți asuma riscuri prea mari.
- Cocaina reduce senzația de foame și sete. Asigură-te că ești bine hrănit și hidratat.
- Dacă decizi să iei cocaină, ai grijă că adesea cauzează încleștarea maxilarului, cunoscută ca și bruxism. Poți ameliora acest efect prin simpla mestecare a unei gume de mestecat.
- Folosirea cocainei pe termen lung face o mulțime de oameni să se simtă depresivi și la pământ. Poate duce la probleme serioase precum anxietate, paranoia și atacuri de panică.
- În timp, prizarea cocainei va distruge serios cartilajul care separă fosele nazale; împărțind paiul cu un alt utilizator, se poate transmite hepatita C și HIV-ul. Foloeste propriul tău pai.
- Cocaina este un drog foarte riscant dacă ai tensiune mare sau probleme cu inima. Chiar și tinerii perfect sănătoși pot suferi un atac cardiac după un consum excesiv. Dozele mari pot crește temperatura corpului, pot cauza convulsii, atacuri cardiace sau insuficiență cardiacă. Riscul de supradoza crește când cocaina este amestecată cu alte droguri chiar și cu alcool. Este cunoscut faptul că utilizatori ai cocainei au murit de la supradoză. Discută cu cineva competent (un doctor) înainte de a consuma.
- Utilizând cocaină în timpul sarcinii poți dăuna fetusului. Poate cauza avorturi spontane, naștere prematură sau greutatea fetusului foarte mică la naștere.
- Asigură-te că produsul pe care îl folosești este câte se poate de pur și evită să cumperi de la surse incerte. Produsul poate fi „tăiat” cu talc, lactoză, cofeină, amfetamină, fenciclidină.
- Cocaina creează o dependență puternică, iar pofta de a lua o cantitate mai mare poate fi dicil de stăpânit. Această poftă poate crește deoarece cocaina schimbă modul în care creierul tău funcționează.