Harm
Reduction
Ce este HARM REDUCTION (HR)?
Harm Reduction – Reducerea Riscurilor, este un set de idei și strategii practice, menite să reducă consecințele negative asociate consumului de substanțe.
Beneficiile Harm Reduction
- Prevenirea infectării cu HIV, hepatita C și alte boli transmise prin sânge
- Prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală
- Reducerea consumului de substanțe
- Reducerea supradozării și a deceselor provocate de aceasta în rândul persoanelor consumatoare
- Creșterea autocontrolului asupra consumului de substanțe
- Reducerea stigmatizării persoanelor consumatoare
De ce este nevoie de Awaken?
De-a lungul ultimilor ani există un număr tot mai mare de tineri, și nu numai, care participă la evenimente mari de muzică, petreceri și festivaluri din întreaga lume. Aceste evenimente axate pe muzică și arte sunt, de asemenea, o oportunitate de a avea o conexiune strânsă și autentică cu populația tânără.
Credem cu tărie că este esențial să creștem gradul de conștientizare al adolescenților și tinerilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, prin canale de comunicare specifice vârstei grupului țintă și cadrului de desfășurare al petrecerilor și festivalurilor.
Ne dorim să influențăm pozitiv sănătatea și siguranța comunității festivaliere oferind instrumentele și informațiile necesare pentru a face alegeri în cunoștință de cauză.
În țări cu tradiție festivalieră, importanța oferirii de informații și servicii de reducere a riscurilor în cadrul acestor evenimente muzicale a devenit evidentă în urma unui număr mare de incidente nedorite legate de consumul de droguri la festivaluri. În cele mai multe situații în care cineva este afectat negativ de consumul de droguri, este vorba de cauze simple şi evitabile, cum ar fi supraîncălzirea şi deshidratarea.
În timp ce înțelegem că drogurile sunt ilegale și pot fi periculoase, acceptăm alegerea anumitor persoane de a le folosi.
Experiența altor proiecte precum Zendo, Karmik, Dance Safe, Energy Control dovedește că simpla prezență a unui asemenea serviciu în cadrul festivalurilor reduce semnificativ numărul de persoane care ajung să aibă nevoie de îngrijire medicală sau psihologică.
Ce urmărește Awaken?
Ne dorim menținerea siguranței persoanelor prin reducerea efectelor consumului de alcool și alte droguri, susținem bunăstarea mentală și promovăm sănătatea sexuală. Acceptăm că anumite persoane folosesc substanțe la diverse evenimente și faptul că, uneori, acestea au nevoie de sprijin și informare.
Privim consumul de substanțe ca pe o problemă de sănătate publică și oferim informații și sprijin în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate consumului. Educăm cu privire la potențialele efecte nedorite și ne concentrăm asupra siguranței persoanelor care consumă.