Despre psihoterapia transpersonală, șamanism și healing cu Gabriel Cicu și Magda Solé

Psihologia transpersonală este o disciplină care abordează natura ființei umane într-un mod holistic: din punct de vedere social, emoțional, fizic, creativ, spiritual și mental/intelectual. Termenul de psihologie transpersonală a fost introdus la începutul anilor 1960 de către Abraham Maslow și Victor Frankl. Transpersonalul definește experiențele în care simțul identității se extinde dincolo de individ sau de persoană, înglobând aspecte vaste ale naturii umane, ale vieții, psyché-ului și cosmosului.

Domeniul transpersonal se focusează pe auto-cunoaștere și healing, adresându-se unei game vaste de condiții psihice precum depresia, anxietatea, adicțiile, sindromul de stres posttraumatic etc.

Suntem bucuroși să vă prezentăm o discuție inedită între doi vechi prieteni – colegul nostru, Dr. Gabriel Cicu și Magda Solé, discuție desfășurată cu prilejul unei întâlniri recente între cei doi, în Barcelona. Întâlnirea a fost înregistrată, editată și tradusă de catre prietenii de la Habits by Republica.

Magda Solé este un specialist în domeniul sănătății mintale, psihoterapeut cu peste 30 de ani de experiență, pionier al Psihologiei Transpersonale și fondatoarea Institutului de Psihologie Transpersonală din Barcelona.

Pe parcursul discuției vom afla și despre originile șamanismului, despre stările extatice de conștiință, dar și despre beneficiile meditației, ritualurilor, artei și ale lucrului cu corpul. Puteți viziona interviul accesând link-ul de mai jos:

Sperăm că v-am făcut curioși. Vă urăm vizionare plăcută!