Ce reprezintă Terapia asistată cu MDMA în tulburarea de stres post-traumatic?
Terapia asistată cu MDMA este un tratament inovator ce combină psihoterapia cu administrarea de MDMA. Această combinație s-a dovedit a fi un bun catalizator al procesului terapeutic.
Substanța – MDMA – nu este, în sine, terapie. Ci mai degrabă un instrument puternic atât pentru clinician cât și pentru persoana care suferă de tulburare de stres post-traumatic. Această metodă aduce laolaltă abordarea biologică și cea psihoterapeutică.
Cum funcționează terapia asistată cu MDMA?
Terapia asistată cu MDMA ajută pacienții să facă față condiției lor și le poate indica o cale de ieșire din această condiție. Capacitatea unică a MDMA de a reduce anxietatea și de a crește încrederea interpesonală poate forma combinația ideală ce poate folosi ca adjuvant în psihoterapia pentru tulburarea de stres post-traumatic.
MDMA reduce semnificativ activitatea în amigdala stângă (asociată cu frica și amintirile traumatizante). Poate, deasemenea, crește semnificativ gama de emoții pozitive față de sine și de cei din jur, și poate crește încrederea interpersonală fără a provoca distorsiuni de ordin senzorial și fără a împiedica accesul la emoțiile dificile ale pacientului.
Studiile sugerează că MDMA poate crește eficiența psihoterapiei prin consolidarea relației terapeut–pacient.
În contextul psihoterapiei – ce se desfașoară într-un cadru controlat, MDMA poate ajuta pacienții cu tulburare de stres post-traumatic rezistenți la tratamentele actuale, să se confrunte cu amintirile lor traumatice.
Ce este tulburarea de stres post-traumatic?
Tulburarea de stres post-traumatic – PTSD, poate fi o boală cronică și devastatoare, care afectează sever calitatea vieții pacientului, fiind asociată cu rate mari de invaliditate și suicid. Pacienții cu o astfel de tulburare depun un efort imens pentru a menține relații sănătoase la muncă, în societate, cu prietenii și familia.
“Una dintre cele mai intense trăiri sub PTSD era un sentiment de deznădejde. Îmi doresc să îmi văd frații și surorile primind ajutorul de care eu am avut parte” – Nicholas Blackston, soldat în retragere, fost participant la studiu.
PTSD poate fi cauzată de război, abuzuri sexuale, abuzuri în copilărie, tortură, crime violente, accidente, dezastre naturale și alte evenimente intens disturbatoare. Pacienții cu PTSD evită de cele mai multe ori să își exprime propriile emoții, experimentând o anxietate persistentă și hiperexcitabilitate. Mecanismele de evitare și retragere nu fac decât să întărească amintirile traumatizante, în loc să le slăbească.
PTSD este o problemă de sănătate globală. 6.8% dintre americani – mai mult de 20 milioane de oameni, suferă de PTSD la un moment dat în viață. În țările în care s-au dezvoltat conflicte armate, frecvența PTSD în rândul civililor poate fi mult mai mare. Aproape 1 din 7 militari americani care se întorc din Iraq și Afganistan suferă de PTSD.
PTSD implică schimbări la nivelul creierului
Studiile efectuate până acum arată că pacienții cu PTSD au o activitate redusă în hippocampus și cortexul pre-frontal (zone ale creierului asociate cu memoria și învățarea) și o activitate ridicată a amigdalei (zonă asociată cu frica).
Funcționează tratamentele actuale în fața PTSD?
Tratamentele actuale nu se adresează în totalitate cauzei PTSD. În US, în acest moment, sunt folosite două medicamente pentru tratarea PTSD. Aceste medicamente trebuie luate zilnic pentru a diminua anumite simptome ale PTSD, și chiar și așa, nu au efectul dorit asupra multor pacenți.
Cel puțin unul din trei pacienți cu PTSD nu răspunde conform așteptărilor echipei terapeutice. Iar la sfârșitul uni program terapeutic, mai mult de o tremie din pacienți încă prezintă simptome ale PTSD.
Ce este MDMA?
MDMA (3,4 – methylenedioxymethamphetamine) este un compus sintetic, recunoscut pentru capacitatea sa de a reduce anxietatea și apărările unei persoane, în același timp ridicând nivelul încrederii și al empatiei. MDMA facilitează eliberarea de oxicitină și prolactină – hormoni asociați cu încrederea și legătura între oameni, ajutând pacienții să vorbească despre amintirile lor dureroase într-un mod deschis și onest.
În acest moment, MDMA este o substanță inclusă în lista substanțelor interzise.
Există riscuri în terapia asistată cu MDMA?
În US, MDMA a fost aprobat pentru a fi folosit în cercetări clinice la care au participat 750 pacienți, însă nicio substanță nu este lipsită de riscuri. MDMA poate crește temperatura corporală și ritmul cardiac, însă aceste efecte sunt tranzitorii și au un risc minim pentru pacienții sănătoși fizic.
În terapia asistată cu MDMA, substanța este administrată doar de câteva ori, și chiar o singură ședință de terapie poate avea un efect profund.
În același timp, tratamentele farmaceutice convenționale actuale impun pacienților un consum zilnic de medicamente timp de luni sau ani de zile, uneori pentru întreaga viață.
SURSĂ: MAPS
MAPS – Multidisciplinary Association for Psychedelic Studies, înființată în 1986, este o organizație non-profit, de cercetare și educație, care dezvoltă contexte medicale, juridice și culturale pentru ca oamenii să beneficieze de utilizarea atentă a psihedelicelor și a marijuanei.
MAPS ajută oamenii de știință să dezvolte, să finanțeze și să obțină aprobare pentru reglementarea studiilor ce privesc siguranța și eficacitatea anumitor substanțe controlate.