Anul trecut, când am inițiat proiectul nostru, am ales să scriem câtorva festivaluri, să ne prezentăm, să povestim ce facem și să îi întrebăm de sunt interesați să colaboreze cu noi.
Le-am scris și celor de la Transylvaliens. Au răspuns cu deschidere și curiozitate și astfel, Transylvaliens 2016 a fost cel de-al doilea festival la care am participat cu proiectul nostru. Nu ne cunoașteam deloc, însă am avut o comunicare foarte caldă și umană cu ei! Deși a fost prima noastră participare, am simțit la fața locului că este un festival la care ne vom întoarce cu mare drag. 🙂
Anul acesta am vrut să facem lucrurile altfel, mai în contact cu oamenii, cu organizatorii. Într-un weekend călduros de Iunie ne-am făcut, cu bucurie, drum până la Sibiu, ca să ne întâlnim cu Corina Raja, parte din echipa Transylvaliens. Ne-a primit în grădina ei, într-o zonă retrasă și liniștită de pe dealurile orașului. La umbră, între plante și flori, am povestit nespre noi, despre ediția de anul acesta: ce e nou, ce ne dorim, cum să facem lucrurile bine și frumos împreună.
Transylvaliens se întâmplă în natură, pe dealurile Transilvaniei. Un festival care celebrează diversitatea prin muzică, artă și cultură alternativă.
La Transylvaliens muzica se împarte pe doua scene: The Hive – locul în care conștiința colectivă evoluează prin muzică, dans, lumini și visuals, și The Lair – loc retras, de odihnă, unde vă puteți încărca de energie, reconecta cu natura și cu sinele vostru interior.
Între 26 – 30 Iulie 2017, ne vedem la Transylvaliens Festival! 🙂